Suspans de august

Azi am avut o zi plină, dar dacă mă întrebați ce-am făcut exact și încep să înșirui… pare că n-am făcut prea multe azi. Broccoli soufflé, care de data asta s-a umflat și împăunat mai ceva ca data trecută. M-am pupat de zor cu fie-mea, pentru că nu-mi erau corăbiile acasă și ce-am zis? Dacă mă las adorată de cineva mic și frumos și iubăreț, poate le conving să revină în port. Funcționează. Am mîncat împreună o piersică. Am făcut planuri cu Arizona să mergem să luăm mașinuțe – sper să ne iasă. M-am lăsat escaladată iar și iar, că asta pare să fie distracția maximă a piticului care, se vede cu ochiul liber, s-a înălțat.

Abia de am apucat să pun mîna pe laptop și să citesc editorialul lui Mircea (cu care sînt de acord, în asemenea măsură că aproape am renunțat de tot la tv) din numărul 27 din Suspans, că mi-a fost închis în nas de o mînuță iscoditoare. Noroc că mai e pînă în septembrie, am timp să citesc toate articolele pînă atunci 😀

Un răspuns la „”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.