Extravagantul Conan Doi

Vlad Mușatescu

Vlad Mușatescu – Extravagantul Conan Doi – De-a baba oarba
Biblioteca Adevărul, 2009, vol. 45

Am zis-o de mai multe ori, mă repet, am eu ce am cu literatura polițistă românească pre-1989. Nu sînt foarte sigură dacă Arizona realizează la dimensiunea sa reală acest lucru, dar unul din scopurile mele ascunse este să colecționez (și să citesc, evident) cît mai multe volume policier românești apărute pre-1989. Excursia mea de acum cîțiva ani la anticariat, care s-a soldat cu nu mai puțin de 19 volume din colecția Enigma, cumpărate cu 1 leu/ bucata, ar fi trebuit să-i dea de gîndit.

Adevărul și celelalte jurnale care au spart piața cu colecțiile lor de carte sînt de apreciat, pe de o parte. Nu intru în discuția legată de drepturile de autor, costuri, subminarea editurilor etc. ci pur și simplu mă bucur că eu, omul de clasă mijlocie am astfel acces la cărți frumoase, noi, cu prețuri mici. Pentru că eu, omul de clasă mijlocie, cu copil mic, nu îmi mai permit să cumpăr cărți. Norocul meu că am cumpărat/ primit pînă acum un an-doi la greu, cu gîndul că voi ajunge eu cîndva să citesc tot ce am luat. Iată, momentul acela este acum.

Cînd am început să-l citesc pe Vlad Mușatescu, scriitura mi-a sunat vag cunoscută și parcă îmi aduc aminte că am citit un volum, nu mai știu care dintre ele, în vacanță, cînd eram mică. Are un stil așa… comico-rapido-plastic, de o săptămînă mă tot gîndesc cum să-l descriu. Caricatural în mod cert. De parcă e plin de cîteva cești cu ness țepene, de se topește și lingurița în ele. Are, cu siguranță, aroma anilor ’70 (de pe Wiki am aflat apoi că nu mă înșel).

O scriitură vioaie, alertă nu prin acțiune (că în roman nu se întîmplă mai nimic notabil), ci prin iureșul de observații haioase, ca și cum cineva te-ar gîdila și te-ai zgudui de rîs, mai-mai să te scapi în pantaloni.

În plus, I feel for the guy. Pe bune, chiar îl înțeleg. Supraponderal, personajul-autor este pus la restricție de o cohortă de binevoitori, de la nevastă-sa la medicii nutriționiști. Drept pentru care este mereu fomist, mereu caută să recupereze înfometarea de mai devreme prin adevărate festinuri, de te miri cum încape în Fiat-ul stil bombiță. Am fost și eu supra, dacă nu chiar obeză, tot dintr-un beteșug. Că acum sînt zveltă și frumoasă din nou nu neagă faptul că undeva în adîncurile ființei mele a rămas o fată care nu știa că are diabet și era plinuță, și parcă toată lumea se vorbise să-i spună ce grasă e (credeți-mă, știam că sînt grasă, nu era nevoie să mi se spună).

Lumea detectivului Conan Doi, pornit să detecteze un iluzoriu loc numai bun pentru scris un roman, este populată de oameni care mai de care, toți cu niște nume demne de numele celor din guvernele recente. Locațiile sînt, de asemenea, artistic denumite și, cred, reale (numai noi am fost în vreo două-trei, de Colții-Lupchii nu auzisem pînă acum dar îi caut). Ceea ce-mi spune că poporul aista a fost caraghios de la bun început, nu doar acum.

Cîteva pagini de Vlad Mușatescu, un deliciu. Cartea întreagă – oleacă de supliciu (269 de pagini cu scris mărunt!), pentru că pe la mijloc m-am cam plictisit, am spus, nu prea se întîmplă cine știe ce, tablourile comice se succed foarte repede încît la un moment dat te dor obrajii de atîta rîs. Dacă faci pauză din cînd în cînd, merge și reușești să apreciezi pe bune șarmul cărții.

Faptul că nu e primul roman din serie nu-i știrbește cu nimic din farmec. Le voi căuta și pe celelalte, să le savurez în doze mici.

Extra links:
Vlad Mușatescu – ultimul interviu (cred)
Vlad Mușatescu pe Wikipedia
Recenzii de Cinabru
Volumele Mușatescu la Adevărul

Centrul vechi

Avem si noi acum un Covent Garden al nostru.

Mai, in seara asta am iesit sa-l sarbatorim pe Arizona si am iesit in centrul vechi. Nu am mai fost pe acolo de asta-vara, cind am iesit cu doua colege la o terasa aproape de Banca Nationala si atunci, fiind cam obosita, dupa serviciu, nu am acordat atentia cuvenita imprejurimilor. Si in general, in ultimii ani am avut parte de ceva evenimente in viata mea incit am simtit nevoia sa ma retrag si sa nu mai bag in seama si altceva, mai ales chestiile… de socializare.

De data asta, ne-am invirtit si ras-invirtit pe toate stradutele. Strict pentru trafic pietonal, pavate cu piatra cubica, intesate de lume (de o calitate surprinzator de buna, ori poate am avut noi noroc?!), pline de magazinase vechi: ceasornicarii, fotografi de pe vremea lui Pazvante, veritabile galerii de rochii de mireasa and all things bridal, cot la cot cu colorate boutiques,vreo doua chiar trasnite bine.

Un slalom veritabil printre grupuri de straini, familii cu copii in circa, tineri la moda cu nelipsita javruta, la moda si ea. O unduire lina si duminicala printre cafenele, restaurante si biergartens, fiecare cu specificul sau, care mai de care mai comode, care cu muzica mai tare, care in surdina. Cu alte cuvinte, numai sa nu vrei si nu ai unde sa sezi sa contempli lumea. Exista pina si o La Piinerie. Oh, da.

Mi-a placut nenea cu soricel la melon, care cinta la flasneta papagalilor cu bilete norocoase. Naistul care se incurca printre mese. Oamenii care se asezasera pe zidul Bancii, care cu ochii la ceilalti, care la Mircea Vintila. Ruinele incastrate in plexiglas – poate cu ochii in jos, spre ce a fost, invatam sa privim in sus.

Ne-am ratacit pe sub cupolele de sticla si fotoliile de ratan ne-au ademenit din nou, in nori de mireasma de mar de la narghilele otomane. De-ar avea toate ratacirile aroma de fructe!

Un inceput bun pentru centrul vechi.

O mica harta, daca va e de folos, desi recomand plimbarea fara nici o tinta anume:

http://www.centrulvechi.com/

Romania, Land of Tortoise

Sincera sa fiu, nu ma mai uit la stiri. Ma uit, ma enervez, mi se ridica glicemia, ma apuca dracii. Asa ca evit pe cit pot. Insa nici pe mine nu m-a lasat rece chestia cu “Romania, Land of Choice”.

Intr-adevar, eu am ales sa ramin aici. Pentru ca omul de care m-am legat e de aici. Pentru ca ai mei sint de aici. Pentru ca eu sint de aici. Pentru ca trebuie sa fie si aici cineva. Pentru ca pepenii de aici au marimi diferite, culori diferite, nu sint ca luati cu sublerul. Pentru ca numai aici mi s-a pus aceeasi intrebare tembela: “Da’ de ce te-ai intors?!”. Multe si nenumarate pentru ca…

Pentru ca e o tara formata din niste agarici care copiaza si plagiaza in asemenea hal incit rezultatul e de-a dreptul original, alta n-oi mai gasi. Din oameni care alearga ca nebunii, bezmetici, in toate directiile si in nici una, se calca in picioare ca sa nu ajunga nicaieri.

Romania mea, ca sa-l parafrazez pe Beligan, este cea pe care mi-am facut-o si pe care mi-o tot fac eu, in universul meu imediat. Land of Tortoise. In spoiala si vria bilciului asta, eu stau pe loc si ma distrez. Scot nasul din carapacea mea si rid batrineste, molcom.

Unde oare ai mai putea gasi un titlu de stire ca acesta: “Eleganta, fast si sarmale la botezul fetitei…” nu stiu carei cintarete locale?! Au unde oare sa mai dai de astfel de personaje,

(Recunosc, i-am furat replica si am dat-o drept raspuns la “Da’ de ce te-ai intors?!”.)