Am fost rea. Cind ma cert, sint rea, rea in mod voit, e ca o picla care mi se aseaza peste ochi si nu inteleg decit sa lovesc, sa doara si pe celalalt cum ma doare pe mine.
Bineinteles, acum imi pare rau si as vrea sa nu se fi intimplat, pentru ca sfisierile astea nu fac decit sa complice si mai mult lucrurile decit sa le rezolve. Pe de alta parte, nu cred ca intr-o relatie e bine sa bagi sub pres anumite chestii, doar pentru a mentine o fatada… Mai bine scuipa tot, daca cel de linga tine suporta, atentie, si nu o ia la goana ingrozit.
Confortul personal este un factor cheie in controlul sfisierilor interioare. Mici inconveniente, cum ar fi o defectiune de 2 zile bune la Radet/ CET, m-au transformat intr-o vipera suieratoare. Prea multele cani de cafea nu au ajutat nici ele, recunosc. Am dormit prost, cu gindul la un dus fierbinte care sa alunge oboseala si intinarea din afara. Am compensat cu cafea pentru astronauti, prea multa, prea tirziu.
Si ca orice om cu nervi, caut alinare. Unde? Intr-un cintecel despre visul american, cum ziceau la un moment dat autorii,
http://uk.youtube.com/watch?v=zkD-Mrg1BOQ
On a dark desert highway/ Cool wind in my hair…
PS: Ca toate lucrurile de care m-am atasat in viata, a fost o chestie de aparent impuls, de potrivire de stele. Imi aduc aminte ca eram la Londra, intr-un music shop cind am dat peste vinilul celor de la The Eagles, si imaginea craniului gol pe fondul albastru m-a atras imediat.
Comentarii recente