Mitsubishi
Istoria lui Mitsu incepe ca orice istorie cu “A fost odata…”, asa, de la inceput.
Cind am revenit in tara, mi-am dorit trei lucruri, lucruri ce nu puteau fi cumparate, ce nu tineau neaparat de mine, ci mai ales de divin (nu zic Dumnezeu, ca ar putea fi interpretat, nu zic entitate superioara, ca iar ar putea fi interpretat – asta va fi o alta discutie). In mod uluitor, desi am invatat sa nu ma mai mir de multe chestii care mi se intimpla in viata, cele trei dorinte s-au indeplinit, chiar in ordinea exacta in care mi le-am dorit.
Mitsu a fost una dintre cele trei dorinte: se facea ca era iarna, acoperisul garajului vecin era inghetat si intr-un colt, intrepatrunsa cu peisajul cenusiu, era mamaligutza asta de pisica, tinind probabil privirea plecata, deoarece altfel as fi vazut tot cerul in ochii ei, asa cum numai in ochii lui Tom l-am mai vazut vreodata.
Tata, ca un veritabil cavaler, a coborit si a cules-o din zapada, a virit-o intr-o sacosa verde (parca o vad si acum) si a adus-o sus in casa. Si a mea a ramas. Sau eu a ei, mai degraba.
Intre timp au trecut vreo sapte ani, ne-am mutat dintr-un apartament in altul, in final am ajuns la casa noastra. Cu Mitsu cu tot. Cerul la purtator.
Am si pierdut-o o data, imediat dupa ce ne-am mutat in casa noastra. Era cald si am lasat geamul deschis si mototoala a vrut sa vada ce se intimpla afara, in toiul noptii, si a alunecat de pe pervaz. Noroc ca stam la etajul 1.
Dimineata am crezut ca nu mai dam de ea, vecinii probabil erau pe jos de ris, urmarind doi nebuni care alearga printre blocuri, strigind “Mitsu” in sus si-n jos. Am urcat din nou in casa si m-am asezat pe pat, linga balcon si pentru o fractiune de secunda mi s-a oprit inima in loc. M-am gindit ca daca asa simt pentru o amarita de pisica, cum oare voi simti cind voi avea un copil 
Si din pomul de la balcon, cerul ma privea speriat, incercind sa desluseasca daca sint eu, sau Arizona, sau cine oare? Nu va mai povestesc despre bucuria regasirii, n-are rost.
Daca ati vazut vreodata serialul Frasier, atunci stiti cum se uita catelul la Frasier, sau la pozele lui in lipsa. Ei, asa se uita Mitsubishi la Arizona. Parca el ar fi zeul suprem al pisicilor. O sti ea ceva.
Ma bucur ca ti-am trezit amintiri placute
Inaintea lui Mitsubishi a fost, cu ceva ani in urma, Tom, un birmanez si el. Tot asa, ne-am gasit cumva unul pe altul
Uite m-ai facut sa ma gindesc la el – din toate animalutele care s-au perindat in viata mea, Mitsu si Tom sint cei care mi-au ramas in suflet cu adevarat. Am fost familia lor, pe bune. Mai am niste poze pe undeva, as face bine sa le pun aici.