N-am mai avut timp sa mai deschid si blogul (am mai citit printre picaturi insemnarile altora), soz.
Afara este primavara, astfel incit de la mine din turn, aici la birou, imi vine sa o rup la pas pina in Cismigiu si sa ma asez cu Arizona pe banca noastra, la copac, sa ne uitam amindoi cum se perinda lumea. Si sa mincam crochete cu susan, asa cum am facut in week-end. Eventual, sa bem si un frappe, ca tot imi plac mie mult. Mai ales cu frisca multa. (Ceea ce ma duce cu gindul la coffee culture, dar despre asta in episodul viitor).
Aseara am terminat munca tirziu si am venit spre casa cu taxiul. Taximetristul, un om intre doua virste, face meseria asta de 33 de ani. Cind l-am intrebat, initial mi-a raspuns ca de-azi dimineata. Am ris amindoi. Fiecare om si fiecare indeletnicire cu filozofia sa: taximetristul mi-a povestit despre ce-l uimeste pe el. Faptul ca in 33 de ani de activitate, inca mai sint “zone intunecate” pe harta Bucurestilor. Sint strazi intregi, adrese unde n-a fost chemat niciodata, fie sa vina careva sau sa plece de acolo. Sint blocuri la care e chemat acum si isi da seama ca in toti anii acestia nu l-a mai chemat nimeni de acolo, si ca acum e pentru prima data cind il solicita cineva.
Oricum, era convins ca va munci pina la final – pentru ca e prea activ ca sa se opreasca la un moment dat. Sau poate pentru ca nu are de ales. Nu stiu nici eu, pentru ca nici despre mine nu stiu daca voi munci pina in ultima clipa, si daca o voi face, din ce motive. Pina la urma, nici nu conteaza. Tomorrow is not granted to anyone.
In alta ordine de idei, urmaresc House MD – Hugh Laurie e mortal in rolul personajului omonim, si strangely attractive. Ce face personalitatea din om, nu? 
