Vorbeam mai cu ceva timp in urma cum ca schimbarea reala se face de fapt de la nivel de individ. (Hai ca parca m-am molipsit si eu din anume discursuri electorale, in general refuz sa urmaresc prea atent fenomenul ca fiind unul lipsit de… multe, daca nu chiar tot)
In fata usii de intrarea in apartamentul pe care nici in vis nu l-am visat, am instalat inca de la inceput un bec cu senzor de miscare – mai degraba Arizona l-a instalat, el este mesterul casei – eu, ingerul 
Asta se intimpla cam acum aproape un an.
Toti vecinii care au trecut pe scara si au intrat prin raza de actiune a senzorului nostru au fost deosebit de incintati de faptul ca este lumina (chiar daca doar intr-o parte a scarii) atunci cind au si ei nevoie de ea. Altminteri, scara e luminata de tuburi de neon, cineva trebuie sa le aprinda, astea sint chioare oricum, ba unele se mai si ard etc.
Vecina de vis-a-vis, iubitoare de animale, chiar ne-a povestit cum pisica ei mai iese pe holul blocului sa adulmece cite ceva si se aprinde lumina!
- E foarte sensibil senzorul! Va dati seama, daca se aprinde becul cind iese pisica mea?!
Un domn de la un etaj superior a glumit cu mine, mi-a spus cum ii povesteste nepotelului ca e cineva inauntru care aprinde lumina de fiecare data cind coboara ei pe acolo.
Ca sa scurtez povestea, in timp, mai tot blocul a observat.
Succesul investitiei de 30 lei sau pe acolo, cit a costat dispozitivul, veni insa abia acum.
Ii bombaneam aseara pe vecini, ca un facut, cum imi iau si eu citeva zile libere sa imi petrec timpul acasa, traducind de zor (a se citi “facut orice altceva”), dom’le tocmai acum se apuca toti de mesterit cu bormasina. La care Arizona imi explica ca in tot blocul, de sus pina jos, se monteaza lumini pe paliere, cu senzori. Cam cum avem noi la usa, dar la o scara mai mare. Cite doua pe fiecare etaj, sa lumineze bine si sa facem si economie in acelasi timp.
No comment.
