Supergirl

Ca sa vezi cum functioneaza mintea omului… Am tot prins pe la TV frinturi din reclama pentru o trasnaie de telenovela noua – si m-a intrigat cintecul, mi s-a parut ca orzul stricat pe giste in contextul reclamei.

Mi-a ramas in minte, poate pentru ca ma reprezinta in clipa asta a vietii mele.

Asadar, Reamonn – Supergirl (de pe albumul Tuesday – 2000)

You can tell by the way, she walks that she’s my girl
You can tell by the way, she talks that she rules the world.
You can see in her eyes that no one is her chain.
She’s my girl, my supergirl.And then she’d say, it’s Ok, I got lost on the way
but I’m a supergirl, and supergirls don’t cry.
And then she’d say, it’s alright, I got home late tast night,
but I’m a supergirl, and supergirls just fly.And then she’d say that nothing can go wrong.
When you’re in love, what can go wrong?
And then she’d laugh the nightime into day
pushing her fear further long.

And then she’d say, it’s Ok, I got lost on the way
but I’m a supergirl, and supergirls don’t cry.
And then she’d say, it’s alright, I got home, late last night
but I’m a supergirl, and supergirls just fly.

And then she’d shout down the line tell me she’s got no more time
’cause she’s a supergirl, and supergirls don’t hide.
And then she’d scream in my face, tell me that leave, leave this place
’cause she’s a supergirl, and supergirls just fly

Yes, she’s a supergirl, a supergirl,
she’s sewing seeds, she’s burning trees
She’s sewing seeds, she’s burning trees,
yes, she’s a supergirl, a supergirl, a supergirl, my supergirl…

 

 

Intrebari simple :)

De ce pling oamenii?

Am cautat pe net o explicatie stiintifica, dar n-am gasit nimic – cum nici bloggerul de ici-sa n-a gasit decit teorii, insa le insira bine:
Why do we cry?

Cind devine un om – viu?

Iarasi, o intrebare aparent simpla. Dar oare cind se intimpla asta, mai exact? Cind e conceput, cind se naste, cind iubeste pentru prima data? Cind la rindul lui face alt om? Sau cind moare?

Cum definim viata? Ca daca te iei dupa multitudinea de definitii, zau daca sintem vii vreodata!

 

My song, my song!

Urasc intrebarile de genul: “Ce animal te descrie?”, “Ce cintec te reprezinta?”, “Unde te vezi peste 5 ani?”… Le urasc fiindca orice fiinta, si implicit si eu, este prea complexa si schimbatoare (fickle, ar fi cuvintul potrivit), incit sa exprimi totul printr-un singur concept, mi se pare de neimaginat. Si le mai urasc pentru ca in secret mi-ar placea sa existe un raspuns unic, potrivit numai mie si gasindu-l, sa ma gasesc pe mine. Dar bineinteles ca si voi care cititi, si eu stim prea bine ca de gasit ne gasim mai… la final.

Unul din filmele mele preferate este “Superman”. Si acolo e o replica la un moment dat, ceva de genul ca si pe pachetele de guma poti sa gasesti raspunsuri la intrebari universale.

Butonam in week-end telecomanda si am dat, hop, peste un concert pe HBO – Rolling Stones. Nu m-am omorit niciodata dupa ei, sincer, dar in momentul acela am inceput sa descopar ca-mi plac.

De ce? Simplu, cintau un cintec care mi se potriveste (in anumite privinte – remember complexitatea). Probabil cind o sa mor, ii pun sa-mi cinte asta Sau Hopadiridai… Ma mai gindesc.

Si nu m-am abtinut sa nu aflu cui l-au dat, ca imi suna cunoscut…

Si mi-am adus aminte de Paul Anka… de care am aflat din Gilmore Girls. Ce v-am zis, cele mai misto chestii le gasesti si pe pachetele de guma!

 

Funny (si true)

In preumblarile mele, iata ce am gasit (sper sa fac rost si de primul volum barem, sa vedem si cum scrie, mai pe larg). Citatele sint haioase rau

Joel Rosenberg

 

Romania, Land of Tortoise

Sincera sa fiu, nu ma mai uit la stiri. Ma uit, ma enervez, mi se ridica glicemia, ma apuca dracii. Asa ca evit pe cit pot. Insa nici pe mine nu m-a lasat rece chestia cu “Romania, Land of Choice”.

Intr-adevar, eu am ales sa ramin aici. Pentru ca omul de care m-am legat e de aici. Pentru ca ai mei sint de aici. Pentru ca eu sint de aici. Pentru ca trebuie sa fie si aici cineva. Pentru ca pepenii de aici au marimi diferite, culori diferite, nu sint ca luati cu sublerul. Pentru ca numai aici mi s-a pus aceeasi intrebare tembela: “Da’ de ce te-ai intors?!”. Multe si nenumarate pentru ca…

Pentru ca e o tara formata din niste agarici care copiaza si plagiaza in asemenea hal incit rezultatul e de-a dreptul original, alta n-oi mai gasi. Din oameni care alearga ca nebunii, bezmetici, in toate directiile si in nici una, se calca in picioare ca sa nu ajunga nicaieri.

Romania mea, ca sa-l parafrazez pe Beligan, este cea pe care mi-am facut-o si pe care mi-o tot fac eu, in universul meu imediat. Land of Tortoise. In spoiala si vria bilciului asta, eu stau pe loc si ma distrez. Scot nasul din carapacea mea si rid batrineste, molcom.

Unde oare ai mai putea gasi un titlu de stire ca acesta: “Eleganta, fast si sarmale la botezul fetitei…” nu stiu carei cintarete locale?! Au unde oare sa mai dai de astfel de personaje,

(Recunosc, i-am furat replica si am dat-o drept raspuns la “Da’ de ce te-ai intors?!”.)

 

Bucuria momentelor simple

Aud in jur numai Paris, Meteora, Ibiza si alte asemenea locuri si tari straine. Aud, sfisietoare, tipetele sufletelor care incearca cu disperare sa-si gaseasca insemnatatea la o partida de shopping. Sau una de bronzat, intr-un loc cit mai evident. Ca altfel nu face sens.

Eu ma bucur ca aseara am iesit in parc. Cu ochii la soarele care apune, m-am simtit ca o floare, ca un copacel, tinindu-mi echilibrul in vreme ce sub picioarele mele scoarta de pamint fugea incet in urma mea, ca doar soarele trebuie sa bucure oamenii de pe toata mingea asta rotitoare.

M-am dat cu trenuletul – ce creme antirid, ce geluri promitatoare! Am ajuns instant la virsta fetitei care flutura bancnota de 50 de lei catre nenea conductorul, de-ar fi putut sa ne faca cinste la toti in copilaria ei. Eram, Arizona si eu, din nou mici, ca-n pozele poleite de vreme.

Copiii nu au notiunea banului. Copiii inteleg bucuriile asa cum, ajunsi adulti, par sa nu le mai inteleaga niciodata.

Iar ca totul sa fie perfect, m-a prins inserarea la poalele marelui M galben, luminos. Undeva departe in tariile cerului, se adunau pe la casele lor de vazduh stoluri si stoluri de ciori. Undeva intre lumina si umbra, acolo unde teoretic lucrurile ar putea sa o apuce in oricare directie, Arizona si eu mici copii. Pentru totdeauna.

 

April wrap-up

Vaz ca in ultima vreme am predilectie spre posturile lunare, ceea ce nu e prea bine pentru sanatatea blogului… imi promit mie in primul rind sa nu mai fac: viata e atit de interesanta si crimpeie din ea merita surprinse si in asa ceva, un blog. Sa am ce citi cind oi fi baba batrina…

Si ca sa vezi cum merge mintea omului…

Am trecut in ultimele 2 luni, sa zic, prin momente ceva mai grele. Acum, privind in urma, nimic important – apa de ploaie! (Ca tot e primavara si april.) Dar asta nu inseamna ca nu mi-a fost greu, ca nu i-a fost greu lui Arizona, ca nu i-a fost greu pina si fiicei noastre adoptive, Mitsubishi. Dar ce-a fost greu, a trecut Cuiul din psihic e adesea cel mai dificil de scos, mai rau decit ceva fizic uneori.

Eu trec peste melancoliile si tristetile mele cu muzica si film. Poate mai putin carte, depinde in mare masura de subiect. Asa ca in ultimele citeva luni am fost atenta la muzica pe care o ascult, atenta in sensul ca odata ce-am prins o linie melodica “inaltatoare”, am avut grija sa nu o scap, eventual sa gasesc ceva din aceeasi familie ca sa nu ajung sa rulez in gind si in urechi acelasi cintec.

Simbolistica versurilor, imaginile pe care le creeaza vorbele si sunetele ma duc cu gindul la anumite faze din viata mea, la visurile mele, ele sint ca un covor fermecat pe care mintea mea o ia razna si intotdeauna cu un rezultat pozitiv. Merg pe strada, prin metrou si zimbesc discret, sau visez cu ochii deschisi, ca unul din locuitorii lumilor paralele ale lui Davidovici. I’m a musical ghost.

Mi-aduc aminte de proful de literatura engleza din liceu, Ian. Mega crush. Avea un stil de a-l discuta pe Shakespeare… si din idee in idee, ajungeam sa comentam meciul cu QPR (pasiunea profului de la cealalta clasa), de exemplu; indeosebi insa ajungeam la muzica. Acest melanj incongruent la prima vedere, Springsteen cu Shakespeare, Flannery O’Connor cu nu mai stiu cine… literatura, fie ea veche, noua, se imbina cit se poate de firesc cu muzica, cu scene de film – personajele, situatiile deveneau si mai reale, deoarece isi gaseau asemanare in oamenii momentului imediat.

De la proful de English Lit am invatat sa sar de la una la alta, sa las un vers sa ma duca departe, atit de departe de restul intregului din care face parte incit era mai aproape ca niciodata.

Playlist de final de april?
Savage Garden
A Fine Frenzy
Ben Harper
Alanis Morissette
Al Green
Elvis Costello
Norah Jones
Otis Redding
The Who

PS: Si ca sa vezi, ca viata bate arta, la televizor, discutii in studio post nu stiu ce meci de fotbal (CFR Cluj cu o alta echipa, evident). Redau aproximativ:

Invitatul-comentator (probabil despre cine stie ce faza): “… ca proza sud-americana… ca nu putem spune poezie… ca poezia sud-americana, stie toata lumea…”
Moderatorul completeaza: “E mai de stinga, asa”.
“Proza sud-americana e superioara, stie toata lumea”.

Asa dom’le, mai puneti mina pe niste cornete, mai faceti o carte

 

March wrap-up

Mult prea preocupata incit preocuparea isi pierde tinta. Ca sa il parafrazez pe Pratchett, “What business are we in???”

Asa ca mi-am reasezat prioritatile. Viata curge mai departe, ca un fluviu lat care strabate podisuri, paduri, taie munti, care sclipeste ca un curcubeu in soare. Soarele pe care astazi l-am vazut cum apune pentru prima data in multe, prea multe zile.

* * *

Cind va place un hit, un slagar, cautati neaparat albumul. Cu siguranta gasiti acolo ceva mai bun decit piesa promovata ad nauseam.

Ma bucur sa vad ca nu numai Adevarul se mai preocupa de educatia romanimii, dar si Jurnalul National. Foarte frumos. Era si timpul. Parca sintem in Evul Mediu.

Impiedicata de preocuparile inutile de care vorbeam mai sus, n-am mai citit o carte de ceva timp. Ma simt… frustrata. Ma asteapta mai multe, printre care: Harry Potter vol. 5, Good Omens, pe jumatate citita… Cel mai iubit dintre paminteni, Arta conversatiei…

* * *

La final de martie, cine mai are margele cu ciupercute ca mine? Happy beads. Si cu gargarite, da. Arizona e la fel de copil ca si mine.

Cu mine incepe primavara. De nici mai mult, nici mai putin decit 31 ani.

 

Uplift

Cum si eu am fost mai tristuta, iar tristetea a permeat otzara si prin blog, ceva care m-a montat Cind ma tuflesc, ma ridic la loc cu cite un cintecel Music is fun!

Si o varianta mai linistita,

 

Despre morcovi

Tacere lunga, saracia blogului.

Pentru ca e tirziu si mi-e somn, in plus mai si mor de sete, pe scurt. Ce am invatat saptamina asta (in ordine mai mult sau mai putin cronologica):

1. Daca vrei ceva cu tot dinadinsul, clar nu se intimpla. Probabil daca te faci ca n-ai nici o treaba, atunci precis se va intimpla.

2. Morcovii sint buni. Si la gust. Plus ca dupa ce rontai la morcovi, pisica ma linge pe degete cam jumatate de ora. E prima data cind maninc morcovi de fata cu ea, si prima data cind se comporta astfel. Asadar, ne plac morcovii.

3. Testele de sarcina Barza sint corecte numai in intervalul 3-5 minute, asa cum scrie si pe cutie. Daca citesti dupa 15 minute, cum am facut eu, vrind sa arunc testul la cos, intri in fibrilatii, iti stresezi sotul inutil, il emotionezi inutil, iti agiti prietenele aiurea si te deranjezi degeaba sa te mai duci la doctor (mai ales daca nu prea ai simptome). NU face asta! Au trecut minutele academice, la cos direct si bubye!

4. Testele Sure Check sint al dracului de corecte.

5. Cel mai sigur test este beta-Hcg (testul de singe) – astepti o zi maxim, dar ai o acuratete mai mare (nimic nu e 100% sigur pe lumea asta, dar asta banuiesc ca stiati).

Cind va mai fi cazul, Arizona si eu am hotarit impreuna sa nu mai aruncam banii si nervii pe punctele 3 & 4, ca sint efectiv bani si sperante aruncate.

6. Imi place cafeaua cu lapte si acum ca probabil ma voi reapuca sa beau obisnuita-mi cana zilnica, precis ramin insarcinata. Pina acum, in anumite clipe imi era frica si sa merg mai repede pe strada, ca daca “tulbur” echilibrul minunii probabile. Um, natura e destul de isteata – daca ceva s-ar “tulbura” asa usor, nu ar fi sa fie.

7.  Si baietii plinge in sinea lor, citeodata. Cine-i pune sa se insoare, ai?