De cind am aflat ca am diabet, adica de vreo 4 luni, am slabit aproape 14 kilograme. Intii intr-un ritm rapid (1 kg/ saptamina), in cele din urma mai incetisor, pe masura ce ma apropii de forma de acum citiva ani. Forma ideala pentru mine.
Rubens avea niste gusturi aparte, dar “implinirea” excesiva si obezitatea sint strins legate de functia corecta a pancreasului – e un cerc vicios: te ingrasi peste masura, corpul nu mai face fata si glucoza ramine in singe; nefiind transformata in energie, se “depune”. Si te ingrasi si mai tare.
De cind am slabit, am observat ca si organismul functioneaza mai bine si pot sa imi controlez diabetul cu mai putin efort.
Va recomand, pentru sanatatea voastra, sa va mentineti la o greutate ideala pentru virsta voastra. Un instrument pe care eu l-am tot folosit in ultima vreme este urmatorul:
Ziceam undeva (ce zice omu’, nimeni nu mai intoarce inapoi!), ziceam ca uneori mi se pare ca nu traiesc suficient. Uneori parca trece, asaaaa, viata pe linga mine si eu – nimic.
In ultimele doua luni insa, simt ca am trait mai mult decit altii in mai multe vieti. Vezi? Sa nu-ti doresti ceva, ca si cind se adevereste…
Totul a pornit de la o mare bucurie, ca sa treaca printr-o mica isterie la momentul respectiv, apoi printr-o si mai mare tragedie; ca in final mecanica astrelor ce vegheaza asupra mea sa isi incheie fierberea si viata mea sa revina la un echilibru. Un echilibru neasteptat, la care nici macar eu, eroina vietii mele, nu a gindit vreodata. Un echilibru care inainte nu era atit de… echilibru cum e acum.
Despre bucurii, isterii si tragedii nu va povestesc. Ma rezum la a spune ca si unele si altele trec, se estompeaza. Ca o bucurie aparenta poate fi pur si simplu o bucurie extraordinara, dar care te loveste astfel incit nu stii cum sa reactionezi, cum sa o gestionezi. Ca o tragedie aparenta poate fi nici mai mult, nici mai putin decit un sut divin in fundul fiecaruia din noi. A blessing in disguise. Bucuriile si tragediile noastre trec uneori neobservate noua insine, se desfasoara mut, niste mici miracole care pina la urma devin manifeste, cind oricum e prea tirziu.
Dar sa revin. Printr-un noroc (da, noroc) am descoperit ca am diabet zaharat de tip II. Controlat in acest moment doar prin dieta.
Reactiile cunoscutilor au fost care mai de care mai haioase: unii sint curiosi si imi cer informatii, isi pun problema daca sint in categoria de risc, ca poate ar trebui sa se testeze si ei, altii vazind efectele evidente ale noului meu stil de viata ma intreaba cum e cu mincatul asta sanatos, ce pot si ce nu pot sa fac; iar mama ma asigura ca daca am grija de mine ma vindec eu cumva, intr-o buna zi (avind in vedere ca noul ei buletin expira in 2069, tind sa o cred).
Vorbind de efectele vizibile – am slabit 9 kilograme in 9 saptamini. Nu ma mai pot considera supraponderala – anii de sedentarism si mincat prost facuti praf in 9 saptamini. Fara nici un efort fizic, exceptind mici plimbari seara, ca doar e vara. Maninc, per total pe zi, mai mult decit inainte. Maninc aproape de toate. Maninc des si implicit mai putin la o singura masa.
Spuneam ca sint haioase, insa nu am mentionat cum m-au incurajat reactiile celorlalti. Citiva dintre ei chiar au adoptat deja un stil de viata mai sanatos (fie din solidaritate, fie ca asa si-au dat seama la ce pericole se expun singuri, cu gurita lor, ca sa zic asa). Blogul acesta va musti in curind de varii informatii despre diabet, intrucit si eu descopar zi de zi cum este sa ai un fel de constiinta “externa”. Nu sint doctor si va recomand calduros sa nu va jucati cu sanatatea voastra – nu cititi aiureli pe net si nu va diagnosticati si doftoriciti singuri! Eu imi scriu doar experientele si daca in felul acesta pot atrage doar atentia asupra unei probleme silentioase si grave a zilelor noastre, tot am ajuns undeva.
E lapovita afara, o lapovita discreta (macar o data au avut dreptate astia de la meteo!).
Dar in copacii de linga bloc cinta gugustiucii. E ca o primavara auditiva care a rasarit printre ramuri. Ce sunet poate fi mai frumos decit ginguritul gugustiucilor?
Ei si soarele care se filtreaza printre frunze imi aduc aminte de verile copilariei. Probabil Raiul si Walhalla abunda in gugustiuci, ma gindesc eu.
Am si eu o cana de la Bubble Gum Kids care, zic eu, ma descrie dintr-o privire: cana e mov, cu un personaj care mai ca zboara, mai ca sare de draci, cu stelute in urma sa, de parca ar fi cometa… Si textul spune asa: Flippin’ Mental.
Cam asa ma simt eu in general, dar acum in mod special: am doua traduceri pe cap care daca nu ma omoara… will only make me stronger, dar asta numai din vina mea, sa ne-ntelegem, plus criza si finalul de an financiar la jobul de 9-6.
Casa e cu fundul mai mult sau mai putin in sus, si nu vreau sa string pomul de Craciun (daca lumineaza asa frumos… ) !
Si gasesc orice scuza posibila, citesc toate articolele si blogurile imaginabile si inimaginabile, doar-doar s-or rezolva singure toate proiectele mele.
Am fost rea. Cind ma cert, sint rea, rea in mod voit, e ca o picla care mi se aseaza peste ochi si nu inteleg decit sa lovesc, sa doara si pe celalalt cum ma doare pe mine.
Bineinteles, acum imi pare rau si as vrea sa nu se fi intimplat, pentru ca sfisierile astea nu fac decit sa complice si mai mult lucrurile decit sa le rezolve. Pe de alta parte, nu cred ca intr-o relatie e bine sa bagi sub pres anumite chestii, doar pentru a mentine o fatada… Mai bine scuipa tot, daca cel de linga tine suporta, atentie, si nu o ia la goana ingrozit.
Confortul personal este un factor cheie in controlul sfisierilor interioare. Mici inconveniente, cum ar fi o defectiune de 2 zile bune la Radet/ CET, m-au transformat intr-o vipera suieratoare. Prea multele cani de cafea nu au ajutat nici ele, recunosc. Am dormit prost, cu gindul la un dus fierbinte care sa alunge oboseala si intinarea din afara. Am compensat cu cafea pentru astronauti, prea multa, prea tirziu.
PS: Ca toate lucrurile de care m-am atasat in viata, a fost o chestie de aparent impuls, de potrivire de stele. Imi aduc aminte ca eram la Londra, intr-un music shop cind am dat peste vinilul celor de la The Eagles, si imaginea craniului gol pe fondul albastru m-a atras imediat.
M-am bucurat azi cind am vazut vremea mohorita de afara. Pentru ca starea mea de spirit era o reflectie fidela a mediului. Si mi-am dat seama ca eu eram suparata inainte sa se intunece vremea, drept pentru care am conchis ca asa-zisa mea meteodependenta este o interpretare falsa: de fapt, vremea este dependenta de mine.
Astfel ca acum, cind mi-am aprins o luminarica parfumata, am cafea cu mult lapte linga mine si flori colorate de toamna, iar spiritul s-a linistit, afara a iesit un soare blind, dulce de dimineata tirzie, indraznind sa lumineze frunzele translucide de moarte ale copacilor.
Iar mireasma dulceaga a corolelor uscate, ingramadite acum pe trotuarele sui ale Cotrocenilor, ma innebuneste de-a dreptul. Vircolacul din mine atita asteapta.
Uneori uit de ce sint aici. Dar intotdeauna exista acel significant other care imi aduce aminte. Ma uit acum la el, asa cum apare linga mine, in fotografia binecunoscuta in jargonul familial ca “poza cu caciula de tarabostes”. Ma uit la el in realitate, fericit ca a venit acasa, si e cald, iar pisica, acest copil din alta rasa pe care am ales sa-l adoptam, se ghemuieste linga mine, pufoasa toata.
Mda, de aseara incoace am un (prelungit!) moment Marilyn Monroe vs. Kennedy. Am implinit un an la corporatie si I’m good at what I do M-am intors din concediu ca sa dau numai peste fete bucuroase sa ma vada si mail-uri frumoase de multumire pentru ca fac bine ceea ce fac. Ba mai mult, cica am si slabit! Se pare ca trei saptamini de concediu, combinate cu ceafa de porc la gratar, meniuri McDonald’s si pizza au un efect minunat asupra casei spiritului.
M-am uitat in jur, si mi-am dat seama ca de cind am primit player-ul de la Arizona, am devenit atenta la tovarasii mei intru ascultarea si ignorarea mizeriei inconjuratoare. Sintem din ce in ce mai multi, cei care ne refugiem de nesimtirea din metrouri si de prin Bucuresti prin conexiunea la alte sfere, fie ele pe iPod, mp3 players sau carti.
Citeva universuri paralele, jocuri in joc, fiecare cu lumea lui.
Eu, mda
M-am intors din concediu ca sa dau numai peste fete bucuroase sa ma vada si mail-uri frumoase de multumire pentru ca fac bine ceea ce fac. Ba mai mult, cica am si slabit! Se pare ca trei saptamini de concediu, combinate cu ceafa de porc la gratar, meniuri McDonald’s si pizza au un efect minunat asupra casei spiritului.
