Hai-hui

Chestia cu netul este ca poti sa fii cit de aventurier in spirit, pe cit iti doresti E o gluma, evident, dar in spatele ei se ascunde o saminta de adevar.

Sint racita cobza, dar asta nu ma impiedica sa nu ies din cutioara mea pe ziua de azi – si asta numai din 3 clicuri.

Deschid Facebook si imi aduc aminte ca mi-am facut cont si pe Twitter, deci deschid si pagina asta. Citesc pe diagonala toate update-urile din ultimele 12-13-14 ore si dau peste un rind de la Liviu Druga, care ma trimite la alt link. Un post din blogul lui Codrut Constantinescu.  Si ajung la chestia de mai jos, recunosc ca in ultima vreme nu am mai rasfoit presa de nici un fel, ce sa mai vorbim de jurnale/ suplimente culturale.

The Guardian – Writers’ Rooms

Cool, nu? Mentionez ca nu ii cunosc nici pe Liviu Druga, nici pe Codrut Constantinescu. Dar timpul nu e pierdut.

 

Petitie pentru Biblioteca Nationala

Ceva mai tirziu, imi permit sa atrag atentia si aici asupra unei petitii pentru salvarea Bibliotecii Nationale, despre care am aflat din blogul lui Mircea Pricajan.

Pentru a semna direct petitia, puteti da clic aici, nu stiu ce efect ar putea avea acest mic efort din partea noastra, insa e sigur ca daca nu facem nimic, nu vom obtine nimic. Eu am semnat si va incurajez si pe voi sa o faceti.

A fost si un reportaj in cadrul emisiunii Antenei 3, “Reporter Special” din data 08.02.2009 (minutul 08:40 mai departe).

 

Flippin’ Mental

Am si eu o cana de la Bubble Gum Kids care, zic eu, ma descrie dintr-o privire: cana e mov, cu un personaj care mai ca zboara, mai ca sare de draci, cu stelute in urma sa, de parca ar fi cometa… Si textul spune asa: Flippin’ Mental.

Cam asa ma simt eu in general, dar acum in mod special: am doua traduceri pe cap care daca nu ma omoara… will only make me stronger, dar asta numai din vina mea, sa ne-ntelegem, plus criza si finalul de an financiar la jobul de 9-6.

Casa e cu fundul mai mult sau mai putin in sus, si nu vreau sa string pomul de Craciun (daca lumineaza asa frumos… ) !

Si gasesc orice scuza posibila, citesc toate articolele si blogurile imaginabile si inimaginabile, doar-doar s-or rezolva singure toate proiectele mele.

Eu, mda

 

Despre “Reading Lists”

Cum nu credeam sa mai am ragaz sa intru azi pe net, am tras obloanele repejor, insa socoteala din blog nu se potriveste (neaparat) cu cea din tirg. Ca tot am zis ca n-am inspiratie, frunzaream netul si ma gindeam in acelasi timp la ce material de lectura imi iau cu mine pe coclauri (ca orice om care si-a pus dilema naufragiatului… ). Evident, una sau doua audiobook-uri si “Good Omens” (pe care l-am inceput, dar nu am reusit sa-l termin ca au intervenit alte carti).

Mi-am adus aminte de 2 bibliografii care pe mine una ma dau gata, din motive total diferite, si anume:

http://blog.mostly-harmless.ro/reading-list/
Ce mai citeste o bloggerita infocata (cu o rata cam de o carte-doua pe saptamina nu reuseste insa sa o depaseasca pe Jo Walton , vezi Tor.com – I’m kidding! cu traduceri cu tot, cred ca ajung la 2 carti pe luna, si una din astea citita pe apucate: un colt de metrou, in asteptarea timpului pierdut etc.)

http://ohbuoyancy.net/rorysbookclub.html
Sint mare fan Gilmore Girls (serie incheiata cu ceva timp in urma, drept pentru care si site-ul oficial a devenit kaput) – aici reading list-ul recuperat din cache

Merita mentionata si initiativa celor de la bookblog.ro de a face un concurs cu raftul de carti Ma motiveaza, si mai mult, daca era cazul, sa amenajam si partea cartureasca a casei, deocamdata volumele noastre sint cam ca volumele lui Stie-Tot din aventurile lui Habar N-am: pe masa, sub masa, pe pat, sub pat…

 

Despre traduceri

Uneori, e bine sa te opresti din drum, sa te asezi pe o banca si sa te uiti un pic la peisaj.

De ceva vreme, merg pe drumul meu, dar parca merg cu ochii inchisi. Merg din reflex. Sint nitel in deriva. Cred ca am obosit nitel si am nevoie de o pauza, am nevoie sa ma asez pe o banca, la umbra unui copac, sa ascult cum fosneste natura in jurul meu si sa privesc un pic peisajul.

Nu am mai tradus, in adevaratul sens al cuvintului, de citeva luni bune. Mai bine de jumatate de an. Nu am mai putut. Ultimele traduceri au fost poate neinspirate, in fuga – ceva a lipsit. Mie mi-a lipsit ceva. Probabil linistea sufleteasca care sa-mi permita sa traiesc, asa cum o fac cu fiecare carte, povestea depanata acolo. Si mi-a luat citeva luni bune sa imi dau seama ca sint in deriva.

Imi aduc aminte cum am inceput. Din intimplare, ca multe lucruri frumoase. Tin minte ca nu aveam propriul meu calculator si primele traduceri au fost facute pe unde s-a putut: “Aventurile Omului-paianjen” le-am tradus serile, cind veneam sa o iau pe mama de la birou si “furam” si eu o jumatate de ora – o ora pe calculatorul ei. Urmatoarele, tot serile, dupa serviciu, la serviciu (intre timp m-am angajat).

Apoi a aparut in viata mea Arizona, si minitehnicus cum e, am ajuns sa avem calculatorul nostru. Imi aduc aminte cum petreceam noptile traducind de zor. Imi aduc aminte si de crizele inevitabile de la pagina 50, cind, de fiecare data, ziceam ca ma las. De parca ar fi un drog. Am trecut intotdeauna de toate paginile 50 ale vietii mele. Imi aduc aminte si de adrenalina termenelor limita – recordul a fost de 26 de ore de tradus, intr-un weekend cind era musai sa termin. Experienta nu a mai putut fi repetata si sincer, nici nu as mai vrea.

Traducerile au permeat viata mea si vietile celor din jur, drept pentru care, cu mic cu mare, m-au ajutat care cum au putut.

In 2004, la treaba

La inceputul lui 2005

Cu cartile pe masa...

Cu timpul, uneltele s-au mai schimbat. Acum am laptopul meu, care deja este batrin de cite a vazut la viata lui. Poza de fundal se schimba cam la fiecare traducere, pentru ca research-ul este si unul de atmosfera si culoare locala. Decorul s-a mai schimbat, ne-am mutat ca tiganii cu cortul dintr-o casa in alta pina cind am ajuns sa avem casa noastra.

Acum am timpul (intern) necesar pentru a ma opri si a ma uita in jur.

Sase ani de traduceri. E foarte putin. In primul rind ca pentru a fi un traducator bun, trebuie sa fii un cititor bun si un scriitor bun. Si una si alta presupun o cultura si o bogatie interioara de un anumit calibru. Iar astea, cum bine stiti, presupun timp.

Am primit si critici Pe moment, au durut al dracului. Dar am fost la fel de mindra ca si atunci cind am primit laude. Toate ma ajuta sa imi mentin motivatia.

Pentru ca pasiunea exista. Mi-a luat ceva timp sa realizez asta. Poate si de asta insir aici aceste mici repere din viata mea de traducator-copil, ca inca nu ma simt traducator (si nici nu cred ca ar fi bine sa ma simt vreodata asa, ar fi un soi de blazare, din punctul meu de vedere). Pentru ca eforturile mele, chiar daca nu tocmai constante si nu tocmai concentrate, chiar daca uneori esuate de-a dreptul, mascheaza de fapt un drag de carti si de scriitura.

 

Index Translationum – UNESCO

Ca mi se paru interesant,

Index Translationum

Si ca tot are ceva cu latina, iaca si un citat genial, din Pratchett,
Cuius testiculos habes, habeas cardia et cerebellum.

 

Ce se intimpla daca imi uit cheile de la casa – acasa?

Ei, da, unii ar zice ca sint indragostita; in ultima vreme oboseala si tracasarea incep sa isi spuna cuvintul si ma simt sleita, istovita, nu ma pot concentra (oricum, la ce mi-ar trebui?) si printre altele, imi uit cheile acasa. De la casa. Deci n-am cu ce intra in apartament. Cit astept providentiala intilnire cu Arizona, my personal Peter, ca sa parafrazez – si aici fug cu gindul la un alt concept: Personal Jesus (mai incolo scriu si de asta), ce sa fac, ce sa fac?

Aha, stiu. Citesc blogurile altora! Asta fac cind am putin timp liber in care nu are sens sa deschid vreo alta aplicatie, nici de citit ceva mai epic, cit despre ascultat, sa zicem ca nu sint in starea potrivita. Am citeva bloguri pe care le vizitez cu regularitate (unele se regasesc in blogroll, altele nu, din dorinta de anume masura de discretie a autorului – cita se poate pe un blog public) si in felul asta reusesc sa mentin o minima legatura – cu Rares, cu Anca, cu alti oameni pe care nu i-am cunoscut vreodata, dar imi face placere sa trag cu ochiul la ce au mai mesterit (de obicei, scriitori, traducatori, fotografi, cinefili, cititori).

Si uite peste ce am dat:
http://www.bookblog.ro/anunturi/top-30-bloguri-de-cultura-romanesti/

In prima faza, tind sa ma bucur, pentru ca asa am descoperit citeva bloguri noi care, cel mai probabil, imi vor placea. Pentru ca sint oameni care se preocupa si de altceva decit o realitate imediata cu lipsuri mari.

In a doua faza, imi dau seama, prin comparatie cu ceea ce citesc pe bloguri straine (vezi Tor, de exemplu), cita bogatie de exprimare si cita foame de cultura au ceilalti. Inclusiv editurile. Stiu ca Nemira a inceput un blog, si ii felicit. Mai sint citeva edituri care abordeaza si latura asta, dar putine, imi pare mie. (Nota pentru sine, sa pun aici ce bloguri mai gasesc de la reviste, edituri etc.)
http://www.nemira.ro/blog/
http://www.tritonic.ro/blog/

Si aici las finalul in coada de peste – fiecare ia de aici ce crede de cuviinta. Morala povestii e deschisa.

 

Cu urechile mintii

Am citit cu ceva vreme in urma un articol pe cit de simpatic, pe atit de adevarat, pina la un moment dat, despre audiobooks,

http://blogs.guardian.co.uk/books/2008/07/i_can_never_stay_tuned_to_audi.html

Tocmai am terminat de “citit” primul meu audiobook, “Grave Surprise” de Charlaine Harris, o tanti de care nu auzisem pina acum citeva saptamini – dap, atit mi-a luat ca sa parcurg acest audiobook (mare parte in metrou, in cele 10 minute de groaza si mister pe care le petrec dimineata si seara intr-un sens si in altul, restul in pat, adormind cu mari succesuri (sic!) dupa doar citeva minute). Deci pina la un punct, zic, sint de acord cu nenea de mai sus; pe de alta parte, recunosc, cel putin la mine, faptul ca ascultarea cartilor este un acquired taste, cam asa cum este si muzica clasica.

Voi tot actualiza post-ul acesta, cu link-uri catre site-uri unde puteti gasi o sumedenie de audiobooks, unele pe gratis, altele cu bani, cum va place.

Freebies
http://librivox.org/
http://www.gutenberg.org/browse/categories/1
http://literalsystems.org/abooks/index.php
http://www.audiobooksforfree.com/screen_main.asp

Cu taxa
http://www.randomhouse.com/audio/

 

Not a Dry Eye in the House

Poate cel mai greu lucru, pentru mine cel putin, este sa realizezi ca nu esti cel care ai vrea sa fii. In particular, mi-am construit de mica o imagine mult prea idealizata despre iubire si bineinteles ca eu, nu celalalt, nu ating nici macar ridicata pe virfuri idealul acesta. Nici chiar daca ma urc pe scaunelul de la Ikea si ma intind cit pot de mult, intind degetele si de incordare tremur toata – idealul meu ramine mereu pe un raft mult prea sus.

Starea pe care o am acum, la 30 de ani si 2 luni, cum bine scrie pe buletinul de analize de la Medsana, a descris-o un tip cu voce marfa, cu un simt al dramaticului ca pentru sufletul meu,

Dar e o vorba: Don’t sweat the small stuff. Acum, depinde ce e marunt pentru fiecare.

Citesc mai nou “Good Omens” de Terry Pratchett & Neil Gaiman, e prima carte de Pratchett pe care o citesc si pe care o visez din facultate. Si cautind sa vad mai multe despre Discworld, am intrat pe site-ul dedicat lui Pratchett,

http://www.terrypratchettbooks.com/

Va las pe voi, ca simt ca sinteti mai mult decit unul, sa ascultati interviul unui om talentat, care traieste cu adevarat. Pratchett a fost diagnosticat ca fiind suferind de Alzheimer.

 

Bookfest

In adevaratul sens al cuvintului! Mi-a placut mult cum a fost organizat, mi-a placut ce carti am vazut, ce carti am rasfoit si ce mi-am cumparat, mi-au placut expozantii (alta mina, alt stil) – pe scurt, am fost incintata si ii felicit.
www.bookfest.ro

Gaudeamus are enorm de multe de invatat de aici, parerea mea. Plus ca, sincera sa fiu, locatia a fost nimerita la fix, pavilioanele de la Bookfest erau cumva mai bine amplasate si administrate ca circul (strict in sensul de cladire circulara!) de cu fiecare toamna.

Am baut cafea cu Amelai (nu este greseala, exact asa am vrut sa scriu), ne-am pierdut printre pungulite de ceai si DVDuri cu iz de copilarie si cinemateca, am inghitit din priviri oferta nemaiintilnit de extinsa pina acum de literatura straina, in limba straina, comparabila cu literatura romana si traduceri. Apoi, ca doua doamne distinse ce ne aflam, am iesit pentru un spot of lunch.

Ce mi-am luat? Pai, un ceai Rooibos cu capsuni si banane (parfumul m-a cucerit, de-abia dupa aceea am vazut ca este un ceai calmant – vorba lui Arizona, lucreaza subconstientul), o cutioara sic in care sa pun ceaiul, Amelai mi-a daruit un semn de carte in forma de catel patat cu os in gura (ea are un elefant to match) si cartile, ei da, cartile.

Terry Pratchett & Neil Gaiman – Good Omens

Gabriel Garcia Marquez – Love in the Time of Cholera, A Hundred Years of Solitude & Memoirs of My Melancholy Whores

Nicolae Iorga – Istoria Bucurestilor

si mai multe carti din colectia Cotidianul (Romain Gary, Jack Kerouac)

Ca si cum bucuria festivalului de carte nu mi-era indeajuns, am avut o epifanie. Mi-am dat seama, aproape bufnind in plins (femeile sint niste fapturi delicate si usor de tulburat in anumite circumstante, o recunosc la mine), ca dragostea se schimba in timp (lucru pe care Arizona mi-l tot zice de mult). Si mai ales, mi-am dat seama ca trebuie sa am grija cu tendinta mea de a ma contopi in cel drag (o chestie tipica nativilor din Pesti, nu cred in zodii – imi interzice religia, vorba cuiva – dar ca mecanism statistic, I’m all for it). Dupa aproape cinci ani, dragostea e inca acolo, poate chiar mai puternica decit la inceput, cind era doar spuma de luna si fulgi de frig, sub pavaza hainei de pompier, la lumina canutzelor de ciocolata calda, ca atit ne permiteam pe atunci (asta, si covrigi calzi cu smintina). Sintem ca doua boabe de mazare in aceeasi pastaie, cum ar zice englezul – dar asta nu ne face la fel, si nici nu e indicat sa ajungem sa fim la fel. Si uneori e bine sa fim lasati fiecare din noi cu cealalta jumatate a sa, cea cu care a pornit initial in viata – cu atit mai interesant este cind intregul se coaguleaza la loc, ca picaturile de mercur.

E comic ca mi-a luat cinci ani ca sa pricep ca uneori in cuplu fiecare din noi are nevoie de putin spatiu si timp pentru sine? Patetic? Poate. Si ce? Daca as sti totul din prima zi de viata, n-ar mai avea sens tot restul calatoriei

PS: Arizona s-a oferit sa-mi faca poza cu cartile nou aduse in casa, ca sa fie blogul mai dinamic, in timp ce trudeste de zor la o tava de pizza care deja a inceput sa miroasa dumnezeieste prin casa. Mai tineti minte caricaturile cu Love is…?