Despre mine

Last updated: 18 Nov 2011

Ei, vorba personajului lui Jack Nicholson în Anger Management: “Who are you?”.

Nu ce faci, nu ce-ți place – cine ești… Păi tocmai asta încerc și eu să aflu și mă folosesc de instrumentul acesta minunat pentru a-mi consemna crîmpeie de gînduri, nebunii și alte minunății, un fel de bouncing ideas din care și eu, și cine o mai citi, să iasă mai cîștigat la final.

Cum bine au descoperit alții în mecanica cuantică principiul incertitudinii (vezi aici despre ce e vorba cu Heisenberg’s uncertainty principle), niciodată nu voi avea imaginea completă. Pentru simplul motiv că sînt în continuă mișcare și dacă m-aș opri să mă analizez, nu mai văd direcția în care merg; pe de altă parte, mergînd pe drumul meu în viață (sau pe multele drumuri), nu am cum să văd cine sînt la un moment dat, că deja decorul s-a schimbat și fiecare frîntură de clipă aduce o nouă me. O da, îmbin mult engleza cu româna, nu (neapărat) din snobismul celui care știe parcă ceva mai mult decît cel de lîngă el, ci pentru că mi-i dragă tare limba engleză, iar româna… ei, pe asta o redescopăr în fiecare zi aproape (am tradus ficțiune cîțiva ani buni, acum mă restrîng la cititul altor traduceri, cumva nu mă pot desprinde cu totul de lumea aceasta).

Așadar, încep cu ce e mai ușor Păi, mi-am făcut a doua rundă de cei 7 ani de-acasă la Londra, unde am studiat la liceu și la facultate, devenind astfel MSci in Mathematics, un titlu pe care nu mi l-am pus niciodată pe vreo carte de vizită, deși regula așa ar zice. Inspirată de colegii nemți – iaca îl pun aci. Să zicem că prefer să surprind oamenii.

Am lucrat în mai multe industrii (retail, administrativ, entertainment – la un party shop, nu te agita!, education, IT, publishing) și de unele încă mă țin. Am ocupat varii poziții ierarhice de la simplu băgător în seamă la manager, și iar novice, iar manager și tot așa, ca un carusel… (îmi place că în țara asta, e o adevărată nebunie, să fii manager – e țelul în viață pentru foarte mulți; după ce am analizat cît de cît problema, am ajuns la concluzia surprinzătoare că cel mai marfă e să fii băgător în seamă! Dar pe bune, adică… chiar să bagi de seamă, nu așa orișicum). Am lucrat la stat, atît al nostru cît și al altora, am lucrat în firme mici, am lucrat în francize, atît importate la noi cît și de la mama lor, în Anglia. Ultimul rînd din CV ține de job-ul meu într-o corporație multinațională, pentru că latura asta îmi scăpase și am zis să văd cum e. E marfă, am sentimentul pe care cred că îl aveau muncitorii din fabrici pe vremuri, sau mai degrabă pacea lor sufletească Îmi place imaginea pe care o văd în fiecare dimineață, L-V, cînd angajații firmei se îndreaptă în stoluri-stoluri către mother-ship. Foarte SF’50. Am învățat de la unii, i-am învățat la rîndul meu pe alții și voi continua să o fac, că altfel mi-e teamă să nu ajung o baba stafidită și acră, totally unhip cînd vine vorba de ce e la modă.

În momentul de față mi-am luat un sabbatical de la serviciul de zi cu zi și mă ocup cu admiratul veșniciei. Veșnicia mea. Mă uit în ochii fetiței mele și mă văd în ei, și văd toată lumea privindu-mă de acolo, dinăuntru, ca într-un joc de oglinzi puse față în față. Curat universal, cum de altfel este și numele ei (aici o citim drept Căpșunica). Cine nu are un copil, să și-l cumpere, aș parafraza proverbul. Dar numai cu permis, cred că nu oricine e făcut să fie părinte.

Ce-mi place? Uneori mă consider prea indecisă ca să îmi placă ceva anume, vreau prea multe, pe de altă parte mă surprind săracă în activități. Viața omului muncitor se rezumă la ciclul biro-pat (sau masa de înfășat-pat) și asta nu e deloc bine. De-asta îmi fac curaj, înșirînd aici toate chestiile care-mi plac (sau nu prea), curaj că nu sînt săracă… cu duhul.