Brînzică de casă (pentru bebeluși)

26 Ian

Mor cu diminutivele, dar asta e, cam așa îi zice toată lumea și-atunci păstrez denumirea ca să nu apară confuzii. Noi am introdus sus numita brînzică pe la 7 luni și o săptămînă. Bună rău, a fost acceptată în diverse combinații fără mofturi.

Se poate face în 3 feluri (or mai fi și altele, eu doar de astea am aflat):

  • cu zeamă de lămîie – așa am făcut eu pînă acum, e super rapid procesul și rezultatul chiar e gustos;
  • cu iaurt;
  • cu pastile de calciu lactic – așa îmi făceau mama și bunica pe cînd eram mică, țin minte că avea un iz… calcic, de medicament; poate azi or fi altfel hapurile alea, cine știe.

Așadar, se pune la fiert lapte pasteurizat. Cînd s-a încins bine, se stinge focul și se stoarce zeamă de lămîie – eu nu storc toată zeama necesară deodată, ci în vreo 2-3 tranșe (între timp mai pasez o fructă, mai pun de-o cafea etc.).

Laptele lovit de lămîie

Precipitatul final
Brînzică de casă

Totul durează 5-10 minute, apoi se pune la scurs într-o sită. Gata!

Pînă acum am folosit în principal Gusturi românești de la MegaImage, dar și Rarăul, Pilos, Zuzu de la Albalact, cu 3.5% grăsimi. Pentru laptele pasteurizat de 3.5% rata de conversie este de 1:5 – adicătelea, din 500ml de lapte ies cca. 100g brînzică.

Pentru 500ml de lapte e nevoie de zeama a jumătate de lămîie, mai mult sau mai puțin.

Căpșunica a agreat următoarele combinații, din ce alimente mănîncă ea pînă la această vîrstă:

  • banană (big hit!);
  • măr și
  • pară (aburite).

Deci, fructe :D

De obicei, o pregătesc pe loc. Dacă plecăm pe undeva sau nu cred că voi avea timp să-i fac, păstrez o cantitate de brînzică la frigider de pe o zi pe alta.

Etichete:, , ,

Un răspuns to “Brînzică de casă (pentru bebeluși)”

  1. Dli ianuarie 26, 2012 la 1:20 pm #

    Multumim pentru reteta, a fost foarte buna branza care am facuto dupa indicatiile dumneavoastra.

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.